Decor pentru peretele dormitorului: ce decorațiuni poți pune pe un perete? Sfaturi și idei pentru un design original!

Dormitorul este o încăpere în care petreci destul de mult timp, relaxându-te și reîncărcându-ți bateriile. De aceea, decorul trebuie să vină în întâmpinarea ta, sprijinindu-te în orice fel de demers. Pentru a crea un design special, ieșit din comun, dar, în același timp, plăcut privirii, este necesar să te orientezi către elemente decorative care să schimbe cu totul atmosfera, în mod pozitiv. Așadar, dacă vrei să dai o notă specială dormitorului tău, cercetează care sunt metodele pe care le poți pune în aplicare pentru a decora un perete.

Decorațiuni de perete potrivite unui dormitor pentru adulți

Dacă ești în căutarea unor idei perfecte de decorare a unui perete din dormitor, trebuie să abordezi totul într-o manieră creativă. Gândește-te care sunt pasiunile tale și, mai ales, care este imaginea pe care îți dorești să o vezi în fiecare zi, atunci când vrei să adormi sau atunci când te trezești. Sunt multe opțiuni către care te poți îndrepta – însă, cel mai important este să iei în considerare câteva categorii principale, care te pot ajuta să-ți îndrepți atenția către o serie de posibilități estetice. Sursele de inspirație sunt esențiale – fie că îți place să te inspiri din pictura clasică sau contemporană, fie că iubești alte domenii, precum fotografia, muzica, sau călătoriile, cu siguranță vei găsi metode prin care să-ți exprimi sentimentele și viziunile, printr-un decor amplasat pe perete. 

În cazul în care nu știi de unde să începi, nu te îngrijora – sunt momente în care inspirația nu vine de la sine, ci trebuie chemată. De aceea, pentru a avea un punct concret de pornire, există câteva categorii de obiecte pe care le poți încerca. Iată câteva idei pe care le poți pune în practică fără prea mult efort, cu scopul de a decora propriul dormitor într-o manieră atractivă și personală :

  • Tablouri

Pictura este o categorie artistică foarte vastă, în care poți găsi o mulțime de lucrări originale și inedite, care să fie pe gustul tău. Poate că te simți atras de arta renascentistă, de cea clasică, sau, pur și simplu, de marii pictori ai istoriei – Picasso, Dali, Da Vinci, Van Gogh, Rembrandt, Vermeer, Klimt sau alții. De asemenea, există opțiuni și în cazul în care îți place să descoperi artiștii zilelor noastre, cei contemporani. Poți alege orice epocă dorești – însă, ține cont de faptul că opera selectată trebuie să-ți placă, în adevăratul sens al cuvântului. Sunt persoane care colecționează artă, achiziționând tablouri autentice sau copii fidele – totuși, bugetul necesar este un factor pe care trebuie să-l iei în calcul. De aceea, există și varianta tablourilor canvas, pe care poți imprima orice pictură preferată, la o înaltă calitate, fără a face o investiție majoră. Așadar, cercetează pe îndelete un album de artă, un pictor anume sau vizitează un muzeu, pentru a alege imaginea potrivită, pe care să o poți, mai apoi, imprima pe pânză. 

Dormitorul tău este o cameră de mici dimensiuni? Deși poate că te gândești să nu încarci pereții cu obiecte voluminoase, este bine să știi că designerii recomandă exact contrariul! Un tablou mare poate avea un efect deosebit asupra întregului cadru, dându-i un aspect original, personalizat și aparte. De altfel, dacă nu te poți hotărî și ai mai multe opere pe care ai vrea să le vezi în fiecare zi, poți crea propria ta galerie pe perete – selectează imagini de diferite dimensiuni și înrămează-le corespunzător! Nu ezita și lasă-ți imaginația să zburde – cu siguranță, vei găsi cele mai bune soluții!

  • Pictură pe perete

Pictura pe care vrei să o pui pe perete nu trebuie neapărat să fie a altcuiva – ce ar fi dacă ai crea-o singur, de la zero? Totul depinde de rezultatul pe care vrei să-l obții, dar și de abilitățile tale. Dacă ai talent la desen, poți face o schiță cu creionul, pentru ca, mai apoi, să colorezi peretele așa cum îți dorești. Însă, dacă vrei o pictură complicată, un peisaj sau un portret, și nu te simți în stare să o abordezi pe cont propriu, poți cere oricând ajutorul cuiva. Avantajul este că, astfel, vei avea parte de o operă originală – dacă ai rețineri în a picta direct pe perete, te poți orienta și către tablouri personalizate, care să te ajute să creezi decorul pe care îl ai în minte!

  • Oglinzi

Oglinzile sunt obiecte decorative care pot înfrumuseța designul unui dormitor. Fie că le amplasezi deasupra patului, fie că vrei să alegi un alt perete, aceste ornamente vor fi deosebite. Nu selecta doar forme clasice – experimentează și alte modele speciale, precum oglinzi asimetrice sau alte tipuri de geometrii unice. Instalate în locul potrivit, acestea pot împrăștia lumina într-un mod extrem de plăcut privirii, amplificând chiar și dimensiunea spațiului, din punct de vedere optic.

  • Sculpturi

Probabil că atunci când te gândești la sculpturi, le vizualizezi așezate într-o locație mare, într-un hol sau poate într-un muzeu – însă, cum ți s-ar părea să aduci o astfel de formă de artă chiar la tine în dormitor? Există instalații și sculpturi care pot fi ușor integrate pe perete – în acest mod, vei reuși să creezi o amenajare extravagantă, ieșită din comun, de care te vei bucura ori de câte ori vei intra în contact cu ea. 

  • Elemente naturale

Un decor modern presupune alcătuirea unui echilibru perfect între natură și spațiu interior. Așadar, plantele nu trebuie să lipsească din cameră, deoarece pot avea un efect surprinzător asupra stării tale de spirit, dar și asupra vibe-ului general din încăpere. Te poți orienta către diferite tipuri de panouri pe care poți prinde diverse ghivece, terarii, mușchi, licheni, plante aeriene și suculente sau alte elemente naturale (crenguțe, lemn, etc.). Trebuie, însă, să te documentezi bine înainte, întrucât nu toate soiurile de plante sunt recomandate pentru dormitor. Află care sunt cele care s-au dovedit a fi benefice chiar și pe timpul somnului, și optează pentru acelea!

  • Hărți

Dacă ai o pasiune pentru călătorii sau pentru mari exploratori din istorie, o hartă este alegerea perfectă pentru tine. Poți selecta un continent, o țară sau un oraș, dar și infografice funny, hărți răzuibile sau o imagine cartografiată cu toate locurile pe care vrei să le vizitezi. Astfel, gândul tău va zbura către destinații din toată lumea și, în fiecare zi, îți vei aminti de țelurile tale, dar și de dorințele pe care le-ai îndeplinit deja. Astfel, vei mai face încă un pas către a-ți atinge toate obiectivele pe care ți le-ai propus!

  • Fotografii personale

Nu-i așa că multe dintre fotografiile digitale pe care le-ai făcut de-a lungul timpului, au rămas izolate pe un stick USB, în memoria telefonului sau într-un folder pierdut prin laptop? Fă o selecție a celor mai bune poze ale tale, aducând amintirile plăcute în prim plan! Le poți imprima pe canvas sau poți crea un colaj personal – în acest mod, vei putea să-ți amintești clipele cele mai fericite, doar uitându-te în jurul tău! Fie că alegi poze cu cei dragi, cu familia, rudele sau prietenii, fie că vrei să revezi locuri, destinații sau peisaje care ți-au tăiat răsuflarea, acționează în acest sens și decorează-ți dormitorul exact așa cum îți imaginezi!

Acestea sunt doar câteva direcții în care te poți îndrepta în cazul în care cauți idei de decorare pentru dormitor. Ai la dispoziție 4 pereți cu care poți jongla în voie, găsind cea mai bună formulă prin care să alcătuiești un ansamblu armonios și echilibrat, în care să introduci toate elementele de care ai nevoie – atât cele funcționale, cât și cele decorative. Tot ce contează este să-ți lași intuiția să funcționeze și să fii atent la imaginile și obiectele care îți pot aduce un strop de fericire în fiecare zi.

Idei și decorațiuni interioare pentru dormitorul copilului

În ceea ce privește dormitorul copilului, variantele sunt multiple, exact ca în cazul adulților. Cei mici au, însă, un alt Univers imaginar și reacționează la altfel de stimuli vizuali. De aceea, este esențial să iei în considerare câteva posibilități de care se poate bucura copilul tău. În general, o cameră destinată prichindeilor poate deveni, în mintea lor, o întreagă lume – fie că este o lume de basm, fie că este un desen animat, acest cadru are o influență majoră asupra lor. Un dormitor reprezintă locul în care aceștia visează, se trezesc, adorm și descoperă, zi de zi, lucruri noi. Poate că, pentru adulți, un decor rămâne doar atât, însă, pentru copii, amenajarea potrivită îi poate transporta, chiar și pentru o secundă, într-o poveste în care totul este posibil, iar ei se consideră eroii principali.

Prin urmare, pentru a putea decide care este cea mai bună soluție, trebuie să ai în vedere câteva opțiuni concrete. Înainte de a te hotărî pe ce drum vrei să o apuci, studiază câteva idei de teme decorative, ideale pentru dormitorul copilului:

  • Lumea poveștilor

Cu siguranță ai observat că sunt anumite povești pe care cel mic le poate auzi în mod repetat, fără să se plictisească. Fie că îi plac fotografiile din cartea respectivă, fie că îi plac personajele, una dintre aceste povești se poate materializa sau dezvolta mai departe în imaginația sa. Așadar, cum crezi că ar reacționa prichindelul dacă ar putea privi, pe peretele dormitorului său, toate personajele pe care le adoră? Va fi ca un vis împlinit! 

  • Universul desenelor animate

Desenele animate sunt ca poveștile, fiind apreciate, mai ales, de către copiii care nu se simt atrași, în mod special, de lectură. Alege un film, un desen anume sau combină mai multe animații, pentru a putea alcătui decorațiuni inedite, speciale și personalizate!

  • Sistemul solar 

Mulți copii sunt pasionați de planete, de stele și de alte elemente specifice astronomiei – așa că poți agăța pe peretele din dormitor tablouri cu 2, 3, 4 sau chiar 5 piese, care să înglobeze toate aceste noțiuni științifice. În acest mod, copilul își poate îmbunătăți cunoștințele sau va putea evada, oricând dorește, în Universul vast și misterios!

  • Natura și animalele

Natura este un lucru esențial pentru om – însă, viața cotidiană nu generează multe oportunități pentru ca cei mici să descopere acest segment pe cont propriu. Poate că faci excursii și explorări, sau poate că vacanțele sunt destinate călătoriilor în natură – dacă este așa, te afli printre norocoși! Totuși, pentru a suplini lipsa naturii în activitățile urbane de zi cu zi, poți alcătui un astfel de mediu chiar în camera copilului tău. Poți ilustra o junglă plină cu animale sau un peisaj subacvatic complex – orice ai alege, trebuie să fie pe placul celui mic!

  • Lucruri educative

De multe ori, cele mai valoroase informații sunt deprinse din zbor, în momente întâmplătoare. Multe noțiuni sau lucruri sunt învățate spontan, fără a necesita un mediu special dedicat acestui scop. Pereții din dormitorul copilului pot reprezenta o metodă excelentă de educație – poți, de exemplu, să desenezi literele alfabetului, cifrele sau orice alte detalii care pot fi utile în dezvoltarea copilului tău. 

  • Tablă magnetică sau tablă de desenat

Poți personaliza orice perete folosind o tablă magnetică sau o tablă de desenat. Prin intermediul lor, copilul va avea un loc special pentru el, destinat unor activități multiple. Pe tabla magnetică, se pot lipi diverse elemente, puzzle-uri sau fotografii cu magnet, iar pe tabla de desenat, creta va deveni un instrument de nădejde, pentru crearea unor lumi vizuale aparte. Aceste opțiuni nu doar că reprezintă o modalitate de distracție pentru oricine, dar au și un efect considerabil în evoluția imaginației și a creativității interioare!

Așadar, există o mulțime de variante prin care poți face o schimbare surprinzătoare de decor, chiar și în camera copilului tău. Dacă acesta este prea micuț pentru a avea o părere, bazează-te pe intuiția ta, iar dacă este mai mare și preferințele sale sunt ușor de identificat, întreabă-l ce amenajare i-ar plăcea mai mult și găsește formula ideală, pe gustul tuturor din familie!

În concluzie, pereții nu trebuie să rămână albi, terni și lipsiți de personalitate – ei se pot metamorfoza în lumi de sine stătătoare, surse de bucurie, momente de retrospecție sau planuri de viitor. Așa că dă-le șansa să aducă ceva nou în viața ta și, bineînțeles, în dormitorul tău!

Sursă foto: Shutterstock.com.