Există o mulțime de stiluri moderne, care se delimitează de celelalte prin anumite caracteristici neobișnuite. Poate părea greu să decizi ce fel de design să alegi pentru amenajările interioare, având atât de multe opțiuni.
Una dintre variantele la mare căutare în ziua de astăzi pentru amenajările interioare este stilul urban. Acesta poate fi aplicat oriunde, nu doar în cadrul locuințelor de la oraș. Pentru că îmbină elementele mai multor stiluri, acesta este potrivit mai ales pentru cei care nu se pot hotărî doar pentru unul. Fiind foarte versatil, ai la dispoziție o mulțime de opțiuni pentru a crea un design care să-ți pună în valoare ideile creative.
Care sunt caracteristicile stilului urban?
Stilul de amenajare urban se aseamănă altor variante moderne de design interior, precum cel industrial sau ultramodern, dar elementele care îl compun sunt mai atenuate, pentru că nu se pune atât de mult accent pe efectul de șoc.
Deși există o marcă accentuată urbană, se dorește obținerea unui spațiu confortabil și primitor, cu multe elemente creative. Acest stil se identifică printr-o serie de caracteristici care provin din mai multe stiluri (cel modern, contemporan și industrial). Principalele lucruri pe care să le iei în considerare sunt:
Folosește elemente de street art
Elementele street art pot fi introduse în cadrul unui decor interior urban prin intermediul stickerelor, care arată, de exemplu, vederi panoramice ale orașelor sau semne de circulație. Acestea trebuie alese astfel încât să susțină designul de ansamblu sau să îi dea o turnură interesantă.
Mizează pe elementele personalizate
În stilul urban, accentul cade pe folosirea elementelor personalizate cât mai mult posibil. O opțiune bună sunt tablourile personalizate, care reprezintă momente importante alături de persoane dragi.
Folosește lumina în mod corespunzător
Într-un interior în stil urban, lumina este importantă pentru a exprima cât mai bine alegerea de design. Aceasta trebuie să fie mai puțină decât în mod normal, pentru a accentua culorile alese și impresia de oraș noaptea. Pentru a obține un efect cât mai bun, poți alege să instalezi corpuri de iluminat cu becuri colorate. Scopul este să creezi o atmosferă veselă.
Mobila cu design geometric cu un amestec de materiale diferite
Stilul urban în design interior pune accent pe materiale precum fierul, inoxul, lemnul, betonul sau plasticul. Folosindu-le, poți să recreezi cadrul orașului chiar la tine în locuință. Acestea se pot combina cu canapelele și fotoliile în culori vii, care să îndepărteze impresia monotonă pe care o pot lăsa culorile materialelor de mai sus.
Decorul în stil urban: cum să alegi cele mai potrivite decorațiuni
Decorațiunile pentru stilul urban se caracterizează prin culorile puternice și prin aspectul inedit. Acestea reduc din impresia de monotonie care se poate instala, prin alegerea unor materiale caracteristice și stilului industrial, precum metalul sau betonul. Câteva dintre elementele pe care le poți alege pentru a crea un decor chic urban sunt:
- Tablourile canvas
Pânzele canvas sunt o opțiune bună pentru a crea un punct focal pe pereți, care să atragă privirile. Tablourile abstracte se pretează foarte bine pentru un decor urban art, care pune în valoare elementele artistice inspirate din peisajul orașului. O altă variantă sunt pânzele canvas cu mesaje scrise sau cele inspirate din jocuri video sau filme.
Poți crea un ansamblu de tablouri pentru unul dintre pereți, indiferent că este vorba despre living, dormitor sau birou. Alege imagini cât mai variate cu tematică asemănătoare celei menționate mai sus, pentru a obține un efect interesant.
- Stickere pe toată lungimea peretelui
O altă opțiune pentru a pune pereții în centrul atenției sunt și stickerele pe toată lungimea acestora. Poți de exemplu, să amplasezi semne de orientare supradimensionate, stâlpi de iluminat sau semafoare.
- Graffiti pe pereți
Pentru a personaliza pereții, poți să realizezi chiar tu graffiti-uri care să dea un aspect nefinisat pereților. Unele persoane aleg chiar să recondiționeze mobila veche și corpurile de iluminat prin această metodă.
Stilul urban este o opțiune bună, dacă dorești să recreezi atmosfera orașului și în interiorul casei. Prin diferite alegeri de design și decor, poți să obții un efect interesant, care aduce aminte de varietatea efectelor peisajului citadin.
Sursa foto: Pepanza.ro, Pinterest.com.