Fratele este una dintre cele mai importante persoane în viața oricui, așadar acesta merită toată aprecierea din lume și dacă nu printr-un cadou deosebit, care îi ajunge la inimă, atunci cum? Dacă ai norocul de a avea un frate, nu uita să-ți arăți întotdeauna recunoștința și iubirea față de el, printr-un sfat, vorbă bună și cadouri pentru diferite evenimente, pe care le va aprecia, cu siguranță! Dacă nu te pricepi la a face cadoul potrivit și ești genul de persoană care își pierde repede răbdarea, atunci acest articol îți va fi de folos, deoarece îți va prezenta cele mai potrivite cadouri pentru frate în funcție de ocazie și vârsta acestuia.
Cele mai potrivite cadouri pentru frate
Atunci când plănuiești să-i oferi un cadou fratelui tău cu care să-l surprinzi și să-i pui, cu adevărat, zâmbetul pe buze, trebuie să ții cont, în primul rând, de vârsta și preocupările sale. Așadar, mai jos vei afla ce cadou ai putea să-i iei fratelui tău dacă acesta este mai mic, mai mare sau chiar fratele geamăn.
Cadouri pentru frate mai mare
Dacă ai un frate mai mare decât tine, cu vârsta cuprinsă între 20-35 de ani, trebuie să ții cont de faptul că acesta are, cel mai probabil, gusturi și interese diferite față de tine, care, poate, ai aprecia un alt tip de cadou mai mult. Spre exemplu, dacă fratele tău se află în această categorie de vârstă, ai putea opta pentru o pereche de căști performante, pe care le va folosi cu plăcere, accesorii pentru mașină, un ceas inteligent sau chiar parfumul său preferat, iar în felul acesta nu ai cum să dai greș. Dacă fratele tău are vârsta cuprinsă între 35-55 de ani, atunci, fără doar și poate, acesta va aprecia cel mai mult o sticlă de băutură fină, ustensile noi pentru grădină sau meșterit și, nu în ultimul rând, lansete noi-nouțe de care se poate bucura atunci când merge la pescuit în weekenduri.
Cadouri pentru frate mai mic
În continuare, pentru fratele mai mic, lucrurile sunt destul de simple. Dacă acesta are între 1-10 ani, cele mai potrivite cadouri sunt jucăriile. Probabil l-ai auzit prin casă repetând la nesfârșit numele jucăriei preferate pe care și-o dorește atât de mult, așa că acesta ar putea fi darul perfect. Nu încerca să-i cumperi un gadget, ci încearcă să-l ajuți să rămână ancorat în realitate, bucurându-se cum trebuie de copilărie. Cărțile de colorat, jocurile de societate și jucăriile sunt cele mai bune idei de cadou pentru frații mai mici. De asemenea, dacă fratele tău are între 10-20 de ani, atunci ai putea apela la modelul acela de telefon pe care știi că îl vrea sau la adidașii la care visează de atâta vreme și speră în secret să-i primească în dar de ziua lui.
Cadouri pentru frate geamăn
În cazul cadourilor pentru fratele geamăn poate fi cel mai ușor și poți merge în două direcții, în funcție de tipul de relație pe care o aveți. Tot ce trebuie să faci este fie să te asiguri că nu-i iei ceva ce ai și tu, astfel încât să nu se iște dispute între voi, fie să-i iei ceva cu care să vă asortați, iar dacă arătați la fel, să faceți farse oamenilor.
Idei de cadouri pentru frate în funcție de ocazie
Următorul aspect de luat în calcul atunci când îi oferi fratelui tău un cadou este ocazia pentru care o faci, deoarece fiecare eveniment are însemnătatea sa, iar cadoul trebuie să respecte acele criterii. În continuare, vei regăsi câteva idei potrivite în acest sens, în funcție de cinci evenimente, și anume Crăciun, Paște, zi de naștere, absolvire sau majorat, de care poți ține cont atunci când ești în pană de idei.
Cadouri de Crăciun pentru frate
Când vine vorba de cadoul de Crăciun adresat fratelui, acesta poate fi ceva ce știi că își dorește de multă vreme sau ceva simbolic, în spiritul Crăciunului. Așadar, poți opta fie pentru jocul lui preferat alături de o consolă sau un pulover și șosete cu motive de Crăciun. O altă variantă ideală de cadou de Crăciun pentru fratele tău ar putea fi tablourile personalizate sau cele cu un personaj pe care îl apreciază mult, iar în felul acesta ori de câte ori îl va privi, își va aminti cu drag de tine.
Cadouri de Paște pentru frate
În cazul cadoului de Paște, nu va fi nevoie de multă bătaie de cap, deoarece aici poți opta pentru un coș cu bunătăți, personalizat în funcție de gusturile acestuia. Conform bugetului tău, poți include orice dorești în acesta, de la sticle de băutură fină, până la cozonaci, pască, biscuiți sau iepurași de ciocolată. În perioada sărbătorilor pascale, poți găsi aceste coșulețe în aproape orice Supermarket, așadar, nu e nevoie de mult timp pentru căutări. În cazul în care nu ai timp să mergi în magazin să-l cumperi, poți da chiar o comandă de acasă, iar acesta va ajunge în timp util la tine sau la el acasă, fără să fie nevoie să te deplasezi.
Cadouri pentru ziua de naștere a fratelui
Atunci când ocazia pentru care îi oferi fratelui tău cadoul este ziua sa de naștere, nu ai nicio scuză să nu respecți întocmai dorința sa cu privire la tipul cadoului. Dacă l-ai auzit vreodată spunând că își dorește sau că ar avea nevoie de ceva anume, cel mai indicat ar fi să-i oferi exact lucrul respectiv, indiferent de prețul acestuia, atât timp cât ți-l poți permite. În cazul în care acesta nu a menționat niciodată ceva legat de asta, atunci decizia îți aparține în totalitate, iar dacă nu ai inspirație în acest sens, poți alege fie o boxă portabilă, fie niște bilete pe care ți le poți permite la concertul artistului său preferat.
Cadouri de absolvire pentru frate
Dacă dorești să-i faci fratelui tău un cadou de absolvire, atunci cea mai potrivită alegere sunt tablourile personalizate cu colaje ce conțin poze făcute pe parcursul anilor de liceu sau facultate cu el și colegii săi. În felul acesta, i-ai putea așterne și oferi cele mai frumoase amintiri trăite în perioada studenției de care se poate bucura toată viața, amintindu-și cu drag de legăturile formate cu colegii săi.
Cadouri de majorat pentru frate
Nu în ultimul rând, majoratul fratelui este atât o ocazie perfectă pentru a sărbători, cât și de a-i dărui un cadou care să marcheze tranziția sa către viața de adult. Așadar, cel mai bun cadou pe care i-l poți dărui este un portofel sau un breloc pentru cheile de la mașina pe care urmează să o primească de la părinții voștri.
În concluzie, dacă vrei să-i faci fratelui tău un cadou de pomină, atunci poți apela cu încredere la unul dintre cele menționate anterior și nu ai cum să dai greș!
Sursă foto: Pinterest, Pixabay, Freepik